Ființele umane sunt ființe relaționale; așadar a fi în relație cu o altă ființă face parte din nevoile noastre fundamentale pentru dezvoltarea echilibrul nostru mental, emotional, afectiv. Suntem influențați și modelați de cei care au avut grijă de noi în copilărie, precum și de contextele noastre culturale și sociale.
În primii ani de viață suntem din toate punctele de vedere „atașați” de mama sau de îngrijitorul principal. Uneori, cei în care aveam încredere că vor avea grijă de noi în copilărie, au reușit să facă acest lucru prin abuz (ce ni s-a întâmplat) și neglijare (ceea ce nu ni s-a întâmplat și ceea ce nu am primit). Așa am învățat modalități de a ne adapta și de a supraviețui pentru a ne îndeplini nevoile de iubire și conexiune.
Cu alte cuvinte, felul în care ne așteptăm ca alții să ne trateze, cum îi tratăm pe ceilalți, dacă credem că suntem demni de iubire și felul în care îi iubim pe ceilalți sunt efectele experiențelor noastre timpurii din copilărie, ale influențelor culturale și ale mediului social. Experiențele noastre timpurii influențează capacitatea noastră de a forma relații interpersonale sănătoase nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine.
În esență, trauma de atașament influențează capacitatea noastră de a ne simți în siguranță cu ceilalți și cu noi înșine. Ne simțim cronic nesiguri, neîncrezători și anxioși în relații, iar acest lucru se manifestă prin împingerea și atracția unei dorințe disperate de conexiune sănătoasă, dar și frică și ambivalentă de conexiune și retragere.
Cum blochează trauma conexiunea în relații?
Trauma poate fi ca o a treia persoană într-o relație, o personalitate complexă care guvernează conexiunea dintre parteneri. Impactul copleșitor al traumei asupra propriului corp, minții și emoțiilor poate face să fie dificil să rămânem deschiși și vulnerabili cu partenerul de viață.
Mulți oameni cu traume descriu următoarele sentimente și modele interpersonale: „Partenerul meu nu va înțelege niciodată și este prea greu de explicat.”
Alții descriu cum rămân efectiv „fără cuvinte” când este vorba despre emoțiile lor. Acest lucru îi poate face pe parteneri să se simtă izolați. „Dacă accept să mă gândesc la asta, îmi voi pierde controlul asupra furiei sau vulnerabilității mele. Asta mă sperie și mă face să mă simt rușinat.”
Mulți descriu teama de a li se pune prea multe întrebări despre stări și sentimente și, ca urmare, de a deveni vulnerabili din punct de vedere emoțional. Acest lucru poate duce la o explozie emoțională sau la o amorțeală și poate fi confuz pentru ambii parteneri. „Când ceva mă aduce într-o poziție care îmi stârnește trauma, mă închid. Partenerul meu crede de obicei că a făcut ceva care să mă enerveze, însă eu încerc să păstrez controlul asupra modului în care mă simt în interior.” sau „Este atât de greu să fii relaxat în situații vulnerabile, fie emoțional, fie fizic. Pur și simplu mă încordez, nu știu cum să procedez și este descurajant pentru amândoi.”
Cei care au suferit traume de atașament pot rămâne blocați într-un tipar „dute-vino” în relații. Este posibil să căutăm apropierea de o persoană iubită pentru a ne simți liniștiți și apoi să ne distanțăm într-un efort de a gestiona teama de a fi răniți din nou.
„Cel mai mic lucru mă poate face să-mi fac griji că ea este infidelă. Dacă mă părăsește așa cum a făcut fosta mea? Cum pot să fiu sigur și să am încredere că asta nu mi se va întâmpla din nou?”
Cum ne putem păstra relația?
Este foarte posibil să ne vindecăm traumele și mult mai sigur dacă o facem cu sprijin. O cheie majoră a vindecării este să înveți cum să fii vulnerabil și să ai încredere – atât în tine, cât și în capacitatea ta de a tolera simptomele pe care le recunoști și în ceilalți.
Uneori este posibil să avem nevoie de ajutorul unui terapeut pentru a învăța cum să facem acest lucru sau chiar de psihoterapie de cuplu.
Terapia de cuplu poate juca un rol esențial în vindecarea traumelor din copilărie și în menținerea unei relații sănătoase și armonioase. Traumele din copilărie pot afecta profund individul, influențând modul în care acesta se raportează la sine și la partenerul său. Psihoterapia de cuplu oferă un cadru sigur pentru a explora și a aborda aceste traume care pot afecta relația actuală.
Unul dintre principalele beneficii ale terapiei de cuplu în vindecarea traumelor din copilărie este crearea unui mediu de comunicare deschis și empatic între parteneri. Prin intermediul ședințelor terapeutice, partenerii sunt încurajați să împărtășească experiențele lor din copilărie, inclusiv traumele sau evenimentele dureroase care au avut un impact asupra lor. Această deschidere și empatie reciprocă pot ajuta la înțelegerea mai profundă a reacțiilor și comportamentelor actuale în cadrul relației.
De asemenea, terapia de cuplu oferă un cadru în care partenerii pot învăța tehnici și strategii pentru a gestiona și depăși efectele traumelor din copilărie. Un terapeut specializat poate oferi instrumente și abilități practice pentru a face față emoțiilor intense, pentru a reconstrui încrederea în sine și în celălalt partener și pentru a îmbună
