Polonia a anunţat că a fost la rândul său vizată de presupuse atacuri cibernetice atribuite unui grup rus numit APT28 – care ar mai fi vizat şi Germania şi Republica Cehă – şi a condamnat aceste atacuri, informează sâmbătă Reuters.
Polonia îşi exprimă solidaritatea cu Germania şi Republica Cehă în lumina atacurilor cibernetice asupra instituţiilor lor democratice şi a partidelor politice, a anunţat Ministerul de Externe polonez într-un comunicat postat pe site-ul său.
Germania a acuzat vineri Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra Partidului Social-Democrat, de guvernământ, al cancelarului Olaf Scholz şi asupra unor companii de apărare şi aerospaţiale, precum şi asupra unor ţinte din alte ţări, şi a avertizat că vor exista consecinţe, fără să intre în detalii.
„Polonia, care este la rândul său una dintre ţintele atacurilor APT 28, condamnă ferm activităţile repetate, inacceptabile şi dăunătoare desfăşurate în spaţiul cibernetic de către entităţile ruse”, se arată în comunicatul MAE de la Varşovia care nu furnizează detalii despre atac.
„Confruntându-se cu creşterea continuă a ameninţărilor în spaţiul cibernetic, Polonia lucrează activ pentru a proteja infrastructura critică, pentru a construi rezilienţa şi a întări apărarea cibernetică”, adaugă comunicatul citat.
Sursă știre expresspress.ro