Mai mulți procurori DNA au dezvăluit relațiile controversate pe care Laura Codruța Kovesi le-a avut cu procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea de la DNA Ploiești, în perioada în care aceasta era la conducerea Direcției Anticorupție.
Foștii adjuncți ai DNA, Marius Iacob și Călin Nistor, împreună cu foștii șefi ai Secției I DNA, Gheorghe Popovici și Dănuț Volintiru, au fost cei care au dezvăluit legăturile dintre Kovesi și DNA Ploiești.
Legăturile dintre Laura Codruța Kovesi si procurorii DNA Ploiești
Aceste mărturii au apărut în cadrul dosarului privind modul în care foștii șefi ai Parchetului Curții de Apel Ploiești, Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, au fost vizați de DNA, alături de fostul deputat Sebastian Ghiță și câțiva ofițeri de poliție, într-o cauză care s-a încheiat cu achitare definitivă la Înalta Curte.
În acest dosar, deschis la cererea fostului procuror Liviu Tudose, Laura Kovesi a fost inițial pusă sub urmărire penală de către SIIJ.
Cu toate acestea, după desființarea SIIJ, cazul a fost preluat de PICCJ, care a decis în cele din urmă clasarea dosarului.
Decizia nu a fost bazată pe lipsa de dovezi sau pe inexistența faptei, ci pe motiv de prescripție.
Procurorii Marius Iacob, Călin Nistor și Dănuț Volintiru au confirmat că Laura Codruța Kovesi menținea o legătură directă cu DNA Ploiești, deși această unitate teritorială ar fi trebuit să fie coordonată de unul dintre adjuncții parchetului anticorupție.
Procurorul Lucian Onea discuta frecventa cu fosta șefă DNA
Marius Iacob a declarat că Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, avea frecvent discuții cu Laura Kovesi și consiliera sa, Dana Tițian, despre dosarele aflate în curs de investigare.
„Din câte știu, domnul Onea Lucian Gabriel discută frecvent cu doamna procuror șef Laura Codruța Kovesi și cu doamna consilier Dana Tițian despre spețele pe care le instrumentau la DNA-ST Ploiești”, a precizat acesta.
În plus, fostul adjunct al DNA, Călin Nistor, a detaliat că DNA Ploiești era oficial sub coordonarea sa, însă această coordonare era mai mult formală, având în vedere că cei de la acest serviciu teritorial aveau o comunicare specială cu Laura Codreuța Kovesi.
Mai mult, Kovesi era informată direct despre activitatea DNA Ploiești.
„Referitor la Serviciul Teritorial Ploiești, această structură s-a aflat în coordonarea mea în perioada octombrie 2015-iulie sau august 2016.
Menționez că a fost o activitate de coordonare mai mult sau mai puțin formală și aceasta pentru că Serviciul Teritorial Ploiești avea o relație de comunicare specială cu procurorul șef al direcției, respectiv doamna Kovesi Laura Codruța, în sensul că dânsa avea cunoștință în mod direct de activitatea profesională a acestui serviciu”, a precizat procurorul.
Laura Codruța Kovesi era informată despre toate dosarele
La rândul lui, Dănuț Volintiru a confirmat că procurorii de la DNA Ploiești aveau o comunicare informală directă cu Laura Kovesi, iar procurorii erau informați prin telefon că li s-a transmis un rechizitoriu.
Potrivit acestuia, din practica DNA, Serviciul Teritorial Ploiești funcționa sub coordonarea directă a unuia dintre procurorii șefi adjuncți, conform repartiției stabilite prin ordin al procurorului șef.
În mod informal, exista o comunicare directă cu procurorul șef al DNA, respectiv cu doamna procuror Kovesi Laura Codruța. În ceea ce privește șefii de secție, aceștia erau informați telefonic despre primirea unui rechizitoriu din partea acestui serviciu teritorial, potrivit luju.ro.
Sursă știre expresspress.ro