O hotărâre de divorț pronunțată de o instanță spaniolă a stabilit o pensie alimentară de 40 de euro lunar pentru animalul de companie rămas în grija uneia dintre părți, conform portalului spaniol poderjudicial.es.
Câinele familiei nu mai este considerat un obiect
Decizia, o premieră, arată că animalul de companie, în speța de față câinele familiei, nu mai este considerat un lucru, ci o ființă, urmând a fi tratat ca atare. Mai exact, în cazul de separării partenereilor el va trebui să fie tratat la fel ca un copil, chiar și în cazul unui divorț. Prin urmare, va avea dreptul și la o pensie alimentară după separarea stăpânilor săi.
Tratamente plătite în mod egal pentru câinele familiei
Hotărârea judecătorească inedită a fost pronunțată de secția a șasea a Tribunalului Provincial Pontevedra, cu sediul în Vigo și a confirmat o sentință a Tribunalului de Primă Instanță nr. 15 din Vigo – specializat în Dreptul Familiei.
Decizia pronunțată într-un proces de divorț, a stabilit că animalul de companie dobândit de cuplu în timpul căsătoriei va rămâne în grija femeii. Totodată, bărbatul va trebui să contribuie cu jumătate din suma necesară la cheltuielile extraordinare și la cele veterinare.
40 de euro, pensie alimentară pentru câine
În plus, bărbatul va trebui să achite și o „pensie alimentară” în valoare de 40 de euro pe lună, plătibilă în primele cinci zile ale fiecărei luni și actualizabilă anual în conformitate cu rata inflației, luânduse în considerare indicele prețurilor de consum.
Prin hotărârea inedită, instanța spaniolă nu s-a pronunțat doar asupra modului în care va fi îngrijit câinele fostului cuplu, ci a reglementat mai multe aspecte de dreptul familiei, stabilind modul de exercitare al autorității părintești și custodiei comună pentru cei doi copii rezultați din relație, precum și valoarea pensiei alimentare datorată pentru minori, de partenerul care nu are domiciliul comun cu aceștia.
Sursă știre expresspress.ro